Cum a apărut
Metoda Pilates este o metodă de exerciții propusă de germanul Joseph Pilates, acum mai bine de 70 de ani. Pentru mulți ani această tehnică a fost ținută secretă în lumea artei și a dânsului. În ultima vreme, orientarea către minte și corp a făcut ca această metodă să fie foarte căutată și cunoscută, în special în ceea ce privește fitness-ul.
Ea cuprinde în jur de 500 de exerciții pe saltea sau cu ajutorul unor echipamente speciale, bazate pe rezistența elastică a arcurilor. Scopul de bază al acestei metode este de a îmbunătăți forța musculară care stabilizează postura corpului, în special zona centrală, care implică abdomenul și centura pelvină și musculatura care susține coloana vertebrală.
În particular, exercițiile ajută la întărirea și creșterea elasticității fibrelor musculare, având un efect de asuplizare și conturare a musculaturii.
Un program de antrenament bazat pe tehnica Pilates va stabiliza bazinul și centura scapulară, va alungi și întări întregul corp prin mișcare, începând din centrul acestuia, așa numitul “powerhouse’ sau centru (cuprinde mușchii abdominali, fesieri și paravertebrali și vertebrali); de asemenea va întări ligamentele și va ajuta în corectarea posturii corpului.